De obicei noi ne gândim la ceva – că doresc să am mai mulţi bani la sfârşitul zilei, a săptămânii sau a anului dar dacă nu se întâmplă acest lucru spun că nu am noroc şi că am fost blestemat. Nu există  un om blestemat. S-a stabilit că dacă avem un gând repetativ de exemplu să facem mai mulţi bani dar nu facem nimic în acest sens doar îl gândim vom observa că nu avem cum ca la sfârşitul săptămânii, a lunii sau a vieţii, să avem acei bani pe care îi dorim. Ideea este nu doar a face bani ci a administra aceşti bani şi a-i investi acolo unde să poţi face mai mulţi bani. Dacă luăm un monopol de putere şi dacă noi tindem doar spre partea pozitivă a lucrurilor, partea cealaltă va apărea şi vom avea acea dramă. Dar dacă ai o disperare provenită din mai multe pierderi şi vine cineva şi îţi oferă o afacere nemaipomenită aceasta va fi doar o fantezie care îţi va aduce un alt coşmar. Orice investiţie impulsivă va fi o investiţie dureroasă aşadar nu trebuie să facem o investiţie din elaţie pentru că ni se pare extraordinară ci să ne uităm ce este atât de waw. Să definim partea negativă şi să vedem ce nu este chiar aşa de prost în situaţia respectivă. De multe ori afacerile sau părţile pe care le-am văzut oribile au fost la final nemaipomenit de bune şi cele care ni s-au părut extraordinare nu au fost chiar aşa de bune pe cum ne-am aşteptat. Mai mult decât atât trebuie să asculţi şi părerile altor oameni pentru că sunt unii care te trag de mânecă dacă tu nu te opreşti şi te obligă ei să te opreşti.

Ne dorim de multe ori să vedem numai partea bună a lucrurilor şi să trecem cu vederea că la tot ce este bun există şi ceva rău. Atunci când uităm de rău şi anume de partea negativă, deşi ne simţim bine o perioadă de timp până la urmă partea negativă va reveni în atenţia noastră cu o putere mult mai mare decât ne putem imagina. Un exemplu în acest sens este povestea unei doamne simpatice care nu şi-a putut da seama de ce a fost aşa de profund trădată de partenerul de viaţă, precum şi de toţi prietenii ei. Problema nu a fost doar partenerul ei ci toţi prietenii. Întrebată  cum a ajuns la această evaluare atât de profundă că toată lumea a trădat-o femeia a zis: simplu că dacă erau prieteni îmi spuneau că acest om mă trădează şi mă înşeală.  Atunci femeia a fost pusă în situaţia de a privi în urmă să vadă cum s-a comportat în momentul în care a fost într-o elaţie cu acest bărbat: dacă prietenii ei au venit să o atenţioneze vizavi de el. La început a spus că nu a fost niciunul care să facă acest lucru. După ce s-a mai gândit puţin şi-a dat seama că iniţial au fost părinţii care i-au atras atenţia. Apoi a fost o prietenă care a venit şi i-a spus anumite detalii care ei nu i-au plăcut. Cu acea prietenă femeia s-a certat şi a scos-o din viaţa ei pentru că nu vroia să creadă că ceea ce îi spunea despre bărbatul iubit era adevărat.  Acum poate vă întrebaţi cum putem să mergem în aşa măsură cu observaţia noastră  încât să nu realizăm şi să blocăm că am avut aceşti mesageri care ne-au tras de mânecă? Simplu pentru că acest bărbat era la nivelul de trei metri, era la suprafaţa plafonului, era pe un piedestal şi numai exista nimeni în jur. Însă când partea cealaltă s-a ridicat femeia a realizat că au fost oameni care au încercat să îi deschidă ochii dar pe care i-a ignorat pentru că încercau să îi spună partea negativă. Este dificil când te afli în acele posturi unde simţi că ai eliminat sistemul de responsabilitate negativ pentru că noi avem un sistem care ne dă informaţia în negativ şi unul în pozitiv. Pe cel negativ l-am eliminat şi l-am lăsat pe cel pozitiv adică iubirea, dar culmea este că şi acea iubire are o parte negativă. Ignoranţa noastră ne determină să mergem la aşa extreme şi să nu vedem că orice situaţie are două părţi şi luăm un monopol de putere pe o parte care va ajunge să fie o adevărată tragedie pentru noi. Si acei oameni  care numai vor să trăiască şi îşi pierd viaţa mulţi dintre ei din cauza acestor fantezii care sunt compensate cu coşmaruri în egală măsură.

  Invidia și gelozia apar tocmai pentru că noi nu observăm că ceea ce au alţii avem şi noi dar sub o altă formă. Oamenii înzestraţi sunt acei oameni care au vrut să facă ceva nu doar pentru ei ci şi pentru ceilalţi. Atunci când vrei să faci şi pentru alţii înzestrarea ta creşte. Ce au aceşti oameni? Niciun om la care ne uităm în sus care e pe un piedestal nu a ajuns acolo neglijând valoarea şi menirea lui. Din contră, a făcut tot mai mult din ceea ce l-a inspirat. Se spune că invidia este ignoranţă iar imitarea sinucidere. Nimeni nu se trezeşte dimineaţa să fie mai puţin nici mai prost, mai incult sau ca să aplicăm nişte lucruri care nu ne folosesc – ne trezim pentru partea cealaltă dar cu aceeaşi conştiinţă nu avem cum să ajungem la acele rezultate. Confruntarea cu tine este cea mai grea pentru că aşa iţi redobândeşti încrederea şi demnitatea din tine. A te face minimalistic nu eşti nimănui de folos ci adevărata valoare este să străluceşti şi dacă strălucim nu vom mai juca roluri care nu ni se potrivesc doar pentru a fi în rând cu lumea pentru că încercând să fim ca ceilalți nu vom mai fi în rând cu noi înșine.  

  La sfârşitul vieţii mele, cum doresc eu să se aducă aminte de mine. Ce vreau să se spună  despre mine? Vreau să se spună că am fost un creator de modă strălucit, că am fost un sculptor, un pictor bun sau că am fost un om care a făcut tot posibilul ca să transforme viaţa multor oameni şi să manifeste acea divinitate în umanitate? Şi odată ce am definit care este prioritatea mea şi ideea care mă domină şi pentru ceea ce consider că viaţa mea merită să fie trăită înseamnă că nu visând, ci specificând un plan structurat de acţiune voi da cel mai bun rezultat, cea mai bună profitabilitate pentru că te vei evalua pentru cât de mult poţi să faci din ceea ce doreşti şi vei avea cea mai mare eficienţă dar cu toate puse laolaltă voi avea cea mai mare inspiraţie. Şi cu toţii avem potenţialul prin această întrebare să definim ce anume vrem să trăim şi cum vrem să fim recunoscuţi. Iar celelalte idei, prioritizate în funcţie de necesitatea lor şi dacă vedem cum un lucru ne ajută la scopul nostru primar nu mai este o povară şi vom merge aproape simultan cu cele două, dar dacă nu este o conexiune în cele două nu le vom face. Viaţa se complică dacă este trebuie şi dacă nu este iubesc şi doresc.  

Când realizăm că raiul şi iadul sunt pe pământ şi le trăim zilnic, atunci, cât timp nu lucrăm ceea ce ne inspiră vom avea un iad, iar când facem ce iubim ce ne inspiră avem un rai şi o viaţă inspirată. Atunci ne uităm şi la cantitatea de boli în măsură ce trăim ce ne inspiră descreştem în boli pentru că nu avem acea rezonanţă densă în măsură ce trăim să ne subordonăm acestor autorităţi ajungem tot mai neputincioşi mai suferinzi pentru că corpul fizic operează după alte sisteme şi alte structuri ale creierului. Oamenilor nu le este frică de sărăcie pentru că cu ea s-au obişnuit. Le este frică de bogăţie, pentru că noi suntem abundenţă şi avem atâta de mult, talantul din Biblie. Toţi avem acel talant, adică acel milion pe care însă unii dintre noi îl îngropăm nu facem nimic cu el, ca acei oameni care tot speră că odată şi odată să se întâmple ceva în timp ce cei care îl scot şi il folosesc îl valorifică şi sunt aceia care simt acea abundenţă. Dacă eu cred că odată într-o lume o să am mai multă abundenţă şi fericire decât aici, aia înseamnă că trăiesc în negaţia darului de viaţă care mi s-a dat. Şi eu nu cred că este dorinţa Divină. Nicidecum. Dacă este aşa de rău să fii bogat mă întreb oare de ce Vaticanul care este cea mai bogată instituţie din lume, de ce se foloseşte atâta aur în această instituţie?

Mi-a plăcut să lucrez pentru mine de obicei dar am fost pusă în situaţia în care a trebuit să fac echipă cu cineva într-o companie şi nu s-a potrivit, era prea multă subordonare din partea mea şi prea multe compromisuri făcute pentru alţii. M-am uitat şi am zis că îmi pierd poziţia din acea infrastructură dar am zis că nu este pierdere fără câştig. Atunci am ieşit afară din acea structură şi mi-am făcut propria mea infastructuă. De multe ori suntem puşi în unele situaţii pe care nu le vedem clare de la început și atunci vrem suportul unui angajator. Dar dacă chiar te deranjează cu adevărat, iar cantitatea de compromis și de sacrificiu este atât de mare încât depăşeşte remunerarea, atunci voi fi pus în situaţia de a lua o decizie. Cât sunt frustrat şi nervos nu pot lua o decizie sau o alegere. Atunci doar reacţionez, sunt impulsiv. Când facem ceva din impuls avem regrete. Ne uităm în trecut şi vedem că cele mai multe dintre acţiunile noastre au fost făcute instinctiv şi impulsiv ceea ce înseamnă că au fost făcute necalculat, prosteşte. Atunci ne vom bloca şi ne vom întreba dacă mai vrem să facem o acţiune la nervi. Vom zice că nu şi vom aştepta jumătate de an poate pentru că sperăm că lucrurile se vor schimba. Lucrurile nu se vor schimba ci noi vom fi cei care ne vom schimba. Mintea când se schimbă, mentalitatea şi felul cum ne privim pe noi, pe valoarea noastră valoarea vieţii noastre – toate acestea sunt derivate din suma observaţiilor precedente și atunci ne putem schimba destinaţia şi avem o alegere iar acea alegere are o consecvenţă şi o acţiune care duce spre ceva. Dar un om din haos și din furie care aruncă în toate direcţiile, cum să ştie acest om dacă e bine sau rău? Îi va părea rău pentru aceste reacţii şi atunci merge la mai multă subordonare şi iar ajunge la o masă critică, iar devine impulsiv şi nicicum nu ajunge la o claritate. Totul este bazat pe fizică şi matematică este ca un sistem oscilatoriu  – putem să fim un punct care să ştim unde suntem dar asta doar dacă stăm şi ne uităm că de exemplu acest şef care mă critică cu ce îmi serveşte oare? Nouă nu ne place decât să ne laude cât de bine am făcut. Dar oare ce am nevoie – dacă iubesc ce fac nu privesc ca pe un sacrificiu dar dacă fac ceea ce dispreţuiesc are să fie un sacrificiu. Dacă vrem ceva cu adevărat şi este aliniat cu valoarea noastră personală, atunci ştim exact spre ce tindem, altfel habar nu avem unde suntem pentru că trăim din lipsuri, emoţii şi impulsivitate. Care sunt fricile în ceea ce facem – îmi este frică să fiu criticat, să supăr pe cineva, îmi este frică să nu rămân fără bani pentru că şi aceasta este posibil? După ce definim fricile ne dăm seama că asemenea critici le-am avut şi în trecut. Ne uităm care au fost beneficiile acestora, cum ne-au servit – am devenit mai disciplinat, mai ordonat, vedem că şi noi am criticat pe alţii…  

Sunt nişte etape de ce oamenii nu îşi ating scopurile?   Nu este o singură cauză ci sunt mai multe. Iniţial trebuie să ai o intenţie. Şi mulţi dintre noi dacă am încercat de 10, de 20, de 30 de ori să obţinem un lucru să ne cumpărăm o maşină, o casă, dar nu am ajuns la acest rezultat spunem că pentru ce să mai vrem că numai are niciun sens. Ca primă acţiune este important să definim că vrem ceva şi ceea ce vrem şi să realizăm că doar dorind sau visând nu o să avem. Dacă doar visez să am un cont în bancă plin, să am o casă, să călătoresc dar dorm până la 10-11 dimineaţa sau fac ceea ce îmi place sau lucrez undeva unde să am doar o mie de lei pe lună nu vom ajunge să obținem ceea ce ne dorim. De exemplu a fost un om care spunea că ştie că va avea un milion de euro în bancă la sfârşitul anului. Bine dar care sunt resursele pe care le ai? Acesta a spus că are doar o mie de lei pe lună şi că acum are bani doar ca să supravieţuiască şi nicidecum să economisească, să pună bani deoparte. Întrebat care este observaţia sa actuală vizavi de potenţialul său, omul a spus că  “să supravieţuiesc”, iar la întrebarea, care este serviciul pe care îl va face ca să ajungă la un milion de euro  a spus doar că este constructor. Dar acel om nu avea firma lui ci muncea pentru altcineva. Pentru a face aceşti bani îţi trebuie timp, îţi trebuie o strategie clară. Punând niște structuri cap la cap, concluzia a fost că necesitatea acelor bani venea din trecut, din disperarea lui de câte ori şi-a dorit ceva şi nu a putut obţine. Dacă acesta vrea să aibă un milion într-un an este un plan nerealistic. Dar odată ce omul a realizat că sărăcia lui a avut un scop şi că este un om harnic, odată ce defineşte că acest lucru este posibil dar nu într-un an ci în zece ani de zile, mai ales că omul iubea ce făcea. A stabilit să îşi facă o echipă cu care să lucreze după orele de la serviciu. După ce acea echipă urma să obţină profit să renunţe la locul de muncă pentru că până când nu ai un alt venit stabil nu te poţi lăsa de locul de muncă iniţial. În zece ani acest lucru este posibil dacă ai un scop și o valoare dacă ai o firmă de construcţii şi îţi doreşti abundenţă, o casă, o familie, să dai locuri de muncă altor oameni. Dacă suntem angajaţi pe un post trebuie să facem altora serviciul pe care ne aşteptăm ca alţii să ni-l facă nouă – dacă abia aştepţi să faci lucrul pe care îl ai, îl iubeşti atunci există o cu totul şi cu totul altă prezenţă.    

Cu cât un om are un mai mult nu ştiu are undeva mult ştiu pentru că una fără alta nu există. Puneţi pe o hărtie lucrurile pe care nu le ştiţi şi apoi pe cele pe care le ştiţi şi cu siguranţă veţi fi surprinşi. Când ai doar nu ştiu este un altul care ştie. Când ai un sac plin de nu ştiu degeaba îţi pui vise pentru că nu ai cu ce să faci acea rezoluţie. Şi atunci vine unul şi altul care îţi dictează destinul şi eşti tot mai frustrat şi supărat că tu nu îţi poţi trăi propria viaţa şi însemnătate. Când ne uităm la vocabularul nostru ce folosim: unde avem trebuie şi unde  avem iubesc? Acolo unde avem iubesc este ceea ce iubim şi dorim unde avem trebuie, musai  acolo este sacrificiu şi am inserat valorile altor oameni în comportamentul nostru pentru că nu trăim ceea ce iubim să facem ci ceea ce trebuie să facem ca să facem pe plac unul celuilalt, să nu supărăm, să nu dezamăgim, să păstrăm această imagine care vine orchestrată de dragul că suntem acceptaţi în societate. Vedeţi care este preţul pe care îl plătim, pentru că este unul imens? Dacă ne umplem timpul cu valoare joasă, cu lucruri care nu ne plac, ne obosim şi treptat vom ajunge să ne depreciem tot mai mult încât să aşteptăm să vină weekend-ul după aia abia asteptăm să vină concediul să ne relaxăm şi apoi abia aşteptăm să vină pensia ca în sfârşit să ne dea cineva o pauză. Nu cred că este cineva care să dorească să trăiască o asemenea viață și tocmai de aceea cu toții trebuie să găsim ceea ce ne inspiră cu adevărat pentru că acel ceva există doar că l-am îngropat de frică să nu supărăm pe alții și atunci devenim propria noastră confruntare și constrângere.    

Dezinteresul apare atunci când faci ceva pentru că trebuie şi nu pentru că tu iubeşti. Nu există om care să poată fi interesat de toate. Există valori unde ai recepţie şi acolo unde nu ai va exista o decepţie. De câte ori avem în echipă un om eficient vom avea şi unul ineficient care să compenseze. De exemplu era un grup de femei care munceau iar una dintre ele nu muncea ci doar le povestea despre viaţa ei de familie, despre intimitate. De fapt acea femeie dădea voce la ceea ce celelalte nu făceau adică la partea de familie. Era un subiect despre care niciuna nu dorea să vorbească, să îl împărăşească cu cineva. Întrebate celelalte femei ce o pun pe cea despre care spuneau că nu munceşte să facă acestea au spus că ea se ocupă de contactul cu clienţii, pentru că lor nu le place. După ce s-au gândit un pic, femeile şi-au dat seama că acolo colega lor avea eficienţă iar acest lucru făcea ca echipa să funcţioneze. Au ajuns la concluzia că şi acea femeie îşi dă interesul în relaţiile cu clienţii pentru că ea avea ca valoarea socializarea şi comunicarea. Femeia aceea le-a făcut să vadă că şi ele au probleme de familie însă ele au ales să nu le discute să le reprime. Celelalte femei au ajuns la concluzia că nu mai vor să schimbe nimic. Dacă ai un interes în toate aspectele nu ai mai avea nevoie de altcineva, de alţi colegi ceea ce nu se este posibil. Dacă se întâmplă să apară un om cu un dezinteres grosolan la locul de  muncă de cealaltă parte va exista şi o persoană eroică ce duce toată munca. Ceea ce ar trebui să conştientizeze şi angajatorul este faptul că un om care nu are o valoare pentru o anumită muncă nu ar trebui angajat pe acel post pentru că nu va da rezultatele dorite.    

În România cei mai mulţi oameni sunt cardiaci, se îmbonăvesc de inimă. Asta se întâmplă pentru că ne închidem inima şi numai comunicăm iar atunci se creează o barieră şi o densitate. Unii dintre noi avem un blocaj pe o arteră şi ne întrebăm ce anume a creat acel blocaj? Este o durere profundă care la un moment dat a trebuit să-i spunem stop. Aime Cristie, specialistul în conştiinţa umnasă ne dă un exemplu: „Am cunoscut un om cu vreo 17 operaţii pe inimă şi fiecare tăietură a însemnat o tăietură profundă în viaţa lui pe care nu a putut să şi-o ierte şi să o gestioneze, mai ales că acel om a fost chiar el într-o poziţie în care „tăia” şi „tranşa” pe alţii, în sensul că era un om dur, autoritat, nemilos. Căderea în păcat este boala şi suferinţa umană. Atunci când a realizat că a tăiat în alţii fără resentimente a ajuns să se taie pe el pentru că acea masă s-a întors roată şi a avut parte de conştientizarea acelor momente.” Acele momente de conştientizare au fost atât de profunde pentru că ori de câte ori se identifica cu cantitatea, cu situaţia, avea o operaţie care să scoată afară durerea tăierii care compensa durerea emoţiei. Când ai o emoţie puternică ai nevoie de o mai mare durere decât pe cea provocată de emoţie ca să poţi decompensa emoţia iniţială. Când se identifica cu acele momente dureroase inima i se oprea iar durerea de la operaţie făcea să ia observaţia de la durerea faptei iniţiale.