Echilibrarea observației duce la stabilizarea business-ului pe care îl avem și la creșterea potențialului uman.

Pornind de la acest considerent, Aime Cristie specialistul in constiinta umana care a lucrat cu zeci de mii de oameni pe 3 continente si a vazut valoarea implementarii acestei proceduri in bussinesuri globale , dorește să implementeze, în toate nivelele infrastructurii și business-uri-lor românești, această cunoaștere prin valorificarea, restructurarea mentalului uman și implementarea unor proceduri care au ca rezultat însănătoșirea și stabilizarea economiei românești, intregrarea în adevărata ei valoare, atât în economia europeană cât și globală.

Este considerată cea mai eficientă tehnică, care la nivel global asistă în transcenderea limitațiilor umane și transformarea acestora în potențial nelimitat.

 

Consultanţa  Business Elite un eveniment într-o serie de evenimente:

Sunt mai multe stagii în care aceste procese, care implicat se manifestă. Fiecare stagiu este reprezentat printr-o structură de consultanţă, seminar, în care omul îşi defineşte potenţialul de vizionar şi de lider, îşi recapacitează ideile pe care le are . dintr-o probabilitate sau o eventualitate într-o certitudine, unde viziunea de viitor corespunde cu realitatea actuală.

Enumerăm structurile de consultanţă care asistă la reconfigurarea potenţialului şi valorii noastre în domeniul de afaceri:

 

Business One

Business Elite

Business Master Elite cu Aime Cristie – prerecusite

 

Ce este Business Elite? Metoda de lucru

Cursul Business Elite face parte dintr-o serie de cursuri de afaceri care au ca scop redobândirea sănătăţii oricărui business prin conştientizarea resurselor curente de care dispune compania.

Principiile și procedurile aplicate la cursul Business Elite vor ajuta în definirea unor obiective clare în cadrul companiilor, la strategizarea și transformarea obstacolelor anterioare.

Procedurile vor asista în continuare la remodelarea structurilor aferente și la restructurarea acestora în valorile liderului companiei.

Recunoașterea adevăratei intenții în spatele business-ului, definirea clară și etapizarea viziunii liderului duc la succesul, prestigiul, profitul sporit și totodată la eficientizarea echipelor de lucru.

Cheia pentru a atinge această transformare este definirea pas cu pas a unităților, părților care construiesc, constituie lumea afacerilor și în primul rând, pe cea personală.

Acest eveniment durează patru zile și va avea cu siguranță un impact asupra felului în care ne vedem ca prezență sufletească, inițiator al master-plan-ului companiei pe care o avem, lider al lumii de afaceri.

Aceste structuri aduc claritate în strategia și viziunea de afaceri, armonizând interacțiunile umane prin deschiderea comunicării între liderii, managementul și forța de muncă a business-ului.

Procedurile prezentate au luat viață în urma unor cercetări profunde făcute de către doctorul John Demartini și au la bază neuroplasticitatea creierului.

Dr. John Demartini este specialistul cu renume mondial, cercetătorul, autorul și educatorul global care a studiat peste 280 de discipline pentru a aduce soluții viabile umanității. Soluțiile dezvoltate sunt aplicabile în toate domeniile, sectoarele și la toate grupele de vârstă.

În acest moment la nivel global este considerat cel mai eficient model de restructurare a unui business care duce la cresterea profitabilității cu peste 80%.

 

Cu ce rămânem de la Business Elite ?

La finalul cursului vom primi răspuns la orice întrebare pe care ne dorim să o adresăm în domeniul afacerilor. Vom învăţa cele mai importante principii şi valori pentru o afacere de succes:

  • Recunoașterea valorilor personale și cum aceasta afectează excelența locului de muncă.
  • Cum valorile personale dictează destinul companiei și independența financiară.
  • Definirea viziunii companiei și statutul misiunii la care se dedică.
  • Restructurarea unei companii cu proceduri care aduc profit prin creșterea productivității, reducerea volatilității afacerii
  • Definirea celor 20% acțiune inspirată care ne aduc 80% din rezultate.

(Alfredo Pareto’s Principle sau legea 80/20%. Acest principiu susține că 20% din acțiunile tale sunt responsabile pentru 80% din rezultatul

tău de profitabilitate. Cheia în viață este să definim și să adresăm acei 20% ca să ne asigurăm că obținem cel mai benefic rezultat posibil care ne dă libertatea să trăim ceea ce ne inspiră cu adevărat.“ Dr. John Demartini)

  • Dezvoltarea activității de comunicare și negocieri care aduc la creșterea vânzărilor într-o companie.
  • Creșterea profitabilității în vânzare prin definirea și comunicarea în valorile persoanei căreia ne adresăm.
  • Creșterea prezenței noastre ca lideri în domeniul economic pe care îl reprezentăm.
  • Dizolvarea conflictelor pe care le avem și creșterea spiritului de echipă.
  • Cum dictează valorile personale dezvoltarea financiară a companiei.
  • Cum putem transforma valorile noastre personale în finanțe? Transformarea valorilor curente în prezență financiară care adaugă la expresia și expansiunea vieții noastre.
  • Definește care este cea mai eficientă acțiune sau inacțiune pe care poți să o ai ca să aduci sănătate financiară în compania ta.
  • Definirea originii pierderilor atât la nivel personal cât și la nivel profesional, cum prin gândire originală și ingenioasă putem restructura vechile modele de limitare în modele de dezvoltare personală durabilă.
  • Care sunt cele mai mari frici cu care ai fost confruntat în trecut. Definirea și aplicarea procedurii care asistă pe liderii globali să își depășească limitația și frica de eșec.
  • Cum să întrecem gândurile limitative și să le transformăm în potențial nelimitat?
  • Cum poți strategiza planurile de acțiune de lungă și scurtă durată, care sunt realiste și bazate pe resurse curente?
  • Cum să descoperi care sunt resursele curente?
  • Cum să definești prioritățile? Prioritizarea acțiunilor în funcție de cel mai dominant gând.
  • Eliberarea așteptărilor despre cine trebuie să fii și cine ești.
  • Prioritizează timpul în efectuarea acțiunilor specifice care sunt aliniate cu valorile tale personale și valorile business-ului colectiv. Acestea echilibrate reduc sentimentul de eșec.
  • Definește în care valoare este măsura de succes pe care o ai. Nu există o persoană care să nu aibă succes.
  • Învinge frica de eșec prin specificarea și detalierea planurilor de viitor.
  • Depășește frica de a vorbi în public care să îți ateste valoarea.
  • Învinge anxietatea și definește ce au alți oameni de afaceri care te poate face să te simți nesigur pe tine.
  • Colapsarea limbajului corporal al oamenilor din sala în fața cărora vorbești.
  • Structurarea unui plan de la micro la macro cu detalii specifice și infrastructurile necesare ca acesta să fie un succes, deoarece succesul este direct proporțional cu specificitatea detaliilor pe care le putem defini.
  • Dizolvarea agresivității care provine din inabilitatea de a comunica în valorile membrilor echipei.
  • Definirea bugetului și a pașilor necesari în timpi reali, care să ducă la o creștere stabilă a unei afaceri.
  • Dizolvarea volatilității prezente prin lipsa de comunicare între un departament și celălalt.
  • Stabilizarea unui business prin fișe și forme de responsabilizare a fiecărui membru dintr-o companie.
  • Dacă un business se află în deficit, definirea acelui deficit, cauzalitatea care l-a generat și crearea unei strategii de depășire a acestui impact bazat pe resursele curente ale afacerii.
  • Nu vom putea plăti o datorie pe care o disprețuim.

Folosiți forma ce a reconfigurat mintea liderilor unor corporații de succes, care au trecut prin faliment.

 Doresc sa cumpar DVD-ul

 Doresc sa fiu anuntat cand este in orasul meu urmatorul curs

 Doresc sa organizez acest curs in orasul meu

Numele si Prenumele(obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Telefon

Oras

Mesaj